NEPI Rockcastle, cel mai mare dezvoltator din România, are noi șefi din februarie: Rudiger Dany și Eliza Predoiu vor conduce interimar compania

NEPI Rockcastle, cel mai mare dezvoltator din România, are noi șefi din februarie: Rudiger Dany și Eliza Predoiu vor conduce interimar compania
Consiliul de Administrație al NEPI Rockcastle a anunțat numirea lui Rudiger Dany (foto) în poziția de CEO interimar al companiei, în locul lui Alex Morar (foto), care părăsește dezvoltatorul după o carieră de 15 ani. În prezent, Dany ocupă poziția de Chief Operating Officer în cadrul companiei.
Eliza Predoiu va ocupa poziția Mirelei Covașă de director fianciar, în prezent ea fiind Deputy Chief Fiancial Officer.
Cei doi își vor ocupa noile funcții începând cu 1 februarie.
Alex Morar și Mirela Covașă și-au anunțat anul trecut internția de a părăsi compania și implicarea în alte activități antreprenoriale.
Rudiger Dany s-a alăturat companiei în august 2021, când a ocupat poziția de COO. Dany are o experiență de peste 30 de ani în retail, imobiliare și asset management și a lucrat pentru companii mari din Europa, precum ECE, Atrium and Multi Corporation, care au și au avut activități și în România.
Eliza Predoiu are peste 14 ani de experiență în finanțe și imobiliare, dintre care șapte ani i-a acumulat în cadrul NEPI Rockcastle. Ea s-a alăturat companiei în 2014 pe poziția de Financial Controller, iar în decembrie 2018 a fost promovată în funcția de Deputy CFO. Anterior carierei în cadrul companiei, Predoiu a fost Deputy Manager în cadrul PricewaterhouseCoopers.
NEPI Rockcastle a anunțat un venit operațional net de 251,5 milioane de euro pentru primele nouă luni din 2021, similar cu rezultatul înregistrat în aceeași perioadă din 2020, de 252,3 milioane de euro, se arată în raportul financiar pentru trimestrul III al companiei. Diferența este dată de valoarea concesiunilor cu chiriile pe fondul pandemiei de COVID-19 care este mai mică în acest an, de 36,9 milioane de euro, față de 54,2 milioane de euro anul trecut, dar și de vânzarea portofoliului de birouri care a avut loc anul trecut în luna august și de vânzarea a două centre comerciale din Serbia, tranzacție anunțată în luna iulie a acestui an. Excluzând impactul vânzărilor, venitul net operațional este mai mare cu 6% în primele trei trimestre din 2021 față de aceeași perioadă din 2020.
———————————————
Conținut preluat din feed-ul autorului. Citește tot articolul aici: https://www.economica.net/nepi-rockcastle-cel-mai-mare-dezvoltator-din-romania-are-noi-sefi-din-februarie-rudiger-dany-si-eliza-predoiu-vor-conduce-interimar-compania_552085.html