Colliers: Piața de investiții imobiliare din România a înregistrat anul trecut tranzacții de aproape 900 de milioane de euro

Colliers: Piața de investiții imobiliare din România a înregistrat anul trecut tranzacții de aproape 900 de milioane de euro
Ultimul trimestru din 2021 s-a dovedit a fi unul dintre cele mai bune trimestre din istoria recentă pentru investiții imobiliare. Pe final de an s-au  înregistrat o valoare totală a investițiilor imobiliare de 342 de milioane de euro, în creștere cu aproape 400% față de nivelul de sub 70 de milioane de euro din perioada similară a anului trecut.
„Ultimul trimestru al lui 2021 a fost destul de echilibrat, toate cele trei segmente imobiliare majore – retail, industrial & logistică și office având o contribuție semnificativă. Retailul a fost cel mai activ, cu două tranzacții care au adus aproape 48% din volumele totale. Vânzarea de către Cora a celor șase proprietăți din România, formate din hipermarketuri cu galerie comercială și parcare cu o suprafață totală de 135.000 de metri pătrați, către investitorul austriac Supernova a marcat cea mai mare tranzacție de retail la nivelul Europei Centrale și de Est pe 2021”, explică Simina Niculiță, Partner & Head of Retail Agency la Colliers.
Interesul pentru investiții imobiliare
Interesul investitorilor în ceea ce privește produsele de retail a fost în continuă creștere în ultima jumătate de an, concentrandu-se pe diverse categorii de produse, precum retail park-uri sau galerii comerciale, centre comerciale din orașe secundare terțiare care necesită o repoziționare sau boxuri închiriate către supermarketuri sau DIY.
Sunt mai multe tranzacții în negociere pe aceste categorii de produse, care au început în 2021 și urmează să fie încheiate anul acesta. Totodată, în 2021, CTP a cumpărat portofoliului industrial al Helios Phoenix (150.000 mp) pentru aproximativ 75 de milioane de euro, fiind una dintre cele mai mari tranzacții industriale și logistice din ultima vreme, iar proprietarii lanțului românesc de bricolaj Dedeman au cumpărat cel mai recent proiect de birouri al Atenor, Dacia One, pentru aproximativ 50 de milioane de euro.

———————————————
Conținut preluat din feed-ul autorului. Citește tot articolul aici: https://www.economica.net/colliers-piata-de-investitii-imobiliare-din-romania-a-inregistrat-anul-trecut-tranzactii-de-aproape-900-de-milioane-de-euro_560718.html