Depozitele de mâncare ale României. Ce retaileri au cele mai mari spații de depozitare

Depozitele de mâncare ale României. Ce retaileri au cele mai mari spații de depozitare
Nu ne mai pierdem timpul prin magazine. De când cu pandemia, comandăm online tot ce avem nevoie, de la alimente, electronice, haine, până la parfumuri sau jucării. Chiar și materialele de construcție le putem comanda de la un click distanță. Mai puțin rochia de mireasă. Dar, pentru asta și alte lucruri, mergem în magazinele fizice.
Vânzările retailerilor alimentari au crescut. Au crescut și numărul de magazine, iar asta a dus la creștera capacităților de depozitare. Anul trecut, cererea de spații logistice și industriale a depășit pragul de un milion de mp pentru prima dată în istorie, potrivit companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. Activitatea de închiriere a fost alimentată de contractele noi, care au reprezentat 80% din suprafața tranzacționată.
Cererea în creștere a venit în mare parte de la companiile de distribuție și logistică, de la cele de retail, FMCG și e-commerce. În total acestea au realizat jumătate din volumul tranzacționat. Din toată piața, retailerii alimentari au aproximativ 1,3 milioane de mp din spațiile de depozitare moderne, de trei ori suprafața Vaticanului.
„Retailerii alimentari au fost într-o expansiune susținută în ultimii ani, atât ca rețea de magazine, cât și în ceea ce privește capacitatea de depozitare. Practic, doar în ultimii doi ani, au fost inaugurate centre noi de distribuție cu o suprafață de peste 200.000 de mp în orașe mari, precum București și Craiova, dar și în localități mai mici, precum Filiași sau Călan. Tendința de expansiune se menține, retailerii analizați urmează să opereze în urmatorii doi ani centre de distributie cu o suprafață cumulată de 1,5 milioane de mp prin inaugurarea unor noi platforme logistice în Timișoara, Iași sau în zona de Est a Capitalei”, a declarat pentru Economica.net, Ștefan Surcel, Consultant Land & Industrial Agency.
Topul retailerilor cu cele mai mari depozite în România
Profi, cel mai mare retailer ca număr de magazine, are și cea mai mare suprafață de depozitare, aproape 3 ha. Retailerul are închiriate la București, Craiova, Ploiești, Cluj și Timișoara depozite cu o suprafață de 274.000 de mp.
Lidl, care a ajuns lider pe piața retailului alimentar din România în funcție de cifra de afaceri realizată în 2020, are depozite în priprietate cu o suprafață de 231.000 de mp. Cele cinci centre sedervesc 300 de magazine. Un nou depozit se va deschide la Fundeni, pentru care compania a făcut recent angajări.
Kaufland se plasează pe locul al treilea cu depozite la Ploiești, Turda, București cu o suprafață de 195.000 de mp. Retailerul lucrează la dezvoltarea unui centru logistic la Iași, acolo unde depozitele vor avea o suprafață de 90.000 de mp. Câdn vor fi finalizate, Kaufland va depăși Lild. Cei doi detaileri fac parte din acelaș grup: Schwartz.
Carrefour are depozite la Bcuurești, Ploiești și Deva, iar suprafața totală este de 164.000 de mp.
Locul cinci este adjudecat de Mega Image, care depozite închiriate la Ștefănești, Popești Leordeni și Chitila de aproape 150.000 de mp.
Iată mai jos tabelul complet.

Cererea puternică pentru spații logistice și industriale, combinată cu ratele scăzute de neocupare, încurajează dezvoltatorii să-și continue extinderea portofoliilor. În prezent, aproape 600.000 mp de spații noi sunt planificate pentru livrare în următoarele 12 luni, potrivit Cushman & Wakefield Echinox, peste 50% dintre aceste spații fiind situate în București. Timișoara, Brașov și Cluj vor beneficia de asemenea de noi spații industriale și logistice în 2022, dar există și un interes evident pentru orașele secundare și terțiare, determinat de cererea recent crescută pentru astfel de locații.
———————————————
Conținut preluat din feed-ul autorului. Citește tot articolul aici: https://www.economica.net/depozite-mancare-romania_562917.html